Ionela Prodan a fost înmormântată joi, iar la ceremonie au participat rude, prieteni, artiști. Elena Merișoreanu, fostă bună prietenă cu Ionela, a rămas cu un gust amar, pentru că se aștepta ca acolo să vină mai mulți artiști, pentru a o conduce pe ultimul drum pe fosta cântăreață de muzică populară.
Elena Merișoreanu a relatat în emisiunea „Răi da’ Buni”, moderată de Mihai Morar, că este dezamăgită.
„Eu din clipa în care a dus-o la capelă am stat până s-a închis capela. Am fost foarte dezamăgită azi, am crezut că soliştii care nu au fost să îşi ia rămas bun de la coleaga noastră vor veni astăzi. Am rămas dezamăgită că au fost foarte puţini. Pe Ionela Prodan o ştiu de când aveam 19 ani.
O cunosc de când s-a cunoscut cu Traian Tănase, la toate evenimentele din familie am fost alături. A rămas un gol că am pierdut o colegă şi o prietenă. Mi-a adus multă bucurie în suflet prin vorbele ei, să ştiţi că Ionela Prodan a plecat împăcată că şi-a văzut fetele la casele lor.
O felicit pe Anamaria Prodan că a stat cu ea de când a adus-o la capelă până când a condus-o pe ultimul drum. Ionela Prodan a trecut prin multe încercări cu credinţă şi demnitate,” a declarat Elena Merișoreanu.
Ionela Prodan a murit luni, la ora 21.00, la Spitalul Elias, acolo unde era internată de pe data de 13 martie, pentru o afecțiune gravă la pancreas. Artista a fost condusă pe ultimul drum joi și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu.